1. Cadrul geografic:
Valea Argovei (în trecut, Obileștii Noi, I.I.C. Brătianu și I.C. Frimu) este o comună în județul Călărași, Muntenia, România, formată din satele Lunca, Ostrovu, Siliștea, Valea Argovei (reședința) și Vlădiceasca.

2. Scurt istoric
La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna purta numele de Obileștii Noi, făcea parte din plasa Negoești a județului Ilfov și era formată din satele Buzoeni, Orășani și Obileștii Noi, cu 1688 de locuitori, ce trăiau în 314 case. În comună existau o moară cu apă, o biserică și două școli, iar principalii proprietari de pământ erau moștenitorii principelui N. Bibescu. La acea vreme, pe teritoriul actual al comunei mai funcționa și comuna Obileștii Vechi (Siliștea), având doar satul de reședință cu 941 de locuitori, o biserică și o școală mixtă cu 25 de elevi. Anuarul Socec din 1925 consemnează cele două comune în plasa Sărulești a aceluiași județ. Obileștii Noi avea în compunere satele Obileștii Noi, Valea Căpitanului și Vlădiceasca, plus cătunele Orășani, Buzoieni și Pârlițeni, cu 3153 de locuitori. Comuna Obileștii Vechi era formată tot dintr-un singur sat, iar populația ei era de 1124 de locuitori. Din 1931, comuna Obileștii Noi a luat numele de I.I.C. Brătianu (fiind formată din satele Buzoeni, I.I.C. Brătianu, Mavrodinoaia, Valea Căpitanului și Vlădiceasca), iar comuna Obileștii Vechi a luat numele de Obilești.